Medicii de familie, sfătuiţi să folosească reţeta electronică din iunie
De la 1 iulie medicamentele vor fi prescrise pe reţete electronice. Pentru ca până la acea dată să fie familiarizaţi…
De la 1 iulie medicamentele vor fi prescrise pe reţete electronice. Pentru ca până la acea dată să fie familiarizaţi…
Chirurgul Robert Calotescu este managerul Spitalului Orăşenesc „Sfântul Ştefan” Rovinari din ianuarie 2011. În aproape un an şi jumătate de…
Dacă la Complexul Energetic Turceni, Complexul Energetic Rovinari, Complexul Energetic Craiova şi la Societatea Naţională a Lignitului Oltenia(SNLO), juriştii au…
Glorie ŢIE Târgu-Jiule! Glorie Ţie frumos oraş care ai împlinit matura vârstă de şase secole! Glorie Ţie, Oraş frumos, născut…
Biblioteca Judeţeană “Christian Tell” Gorj a organizat în data de 29 mai 2012 o expoziţie de obiecte origami, după o…
Nu-i de glumă cu investiţia pe care fotbalistul argentinian Hernan Crespo a făcut-o la Rovinari cu asociatul său italian Baldassare…
Peste 70 de lucrări aparţinând elevilor de la cinci licee din municipiul Târgu-Jiu au putut fi admirate ieri, în cadrul…
Pentru că a existat activitatea infracţională a lui Doru Şerban, zis Habitu, de vină sunt numai cei care trebuiau să…
Otevistul Dan Diaconescu şi-a petrecut jumătate din ziua de miercuri în campanie electorală în Gorj. Este pentru a doua oară…
Cu prilejul Zilei Mondiale Fără Tutun, Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA) Gorj organizează conferinţa de presă cu…