Peste o sută de profesori de religie, la Consfătuirea judeţeană
Peste o sută de profesori de religie din judeţul Gorj s-au reunit în această săptămână la Consfătuirea judeţeană care s-a…
Peste o sută de profesori de religie din judeţul Gorj s-au reunit în această săptămână la Consfătuirea judeţeană care s-a…
Fermierii gorjeni pot beneficia de o nouă subvenţie prin “Schema de ajutor de minimis pentru compensarea efectelor fenomenului de secetă…
Firmele sindicale coordonate de liderul Marin Condescu şi de aghiotanţii săi au fost luate la purecat de către reprezentanţii Corpului…
Imunizarea antigripală pentru sezonul rece 2012-2013 va debuta la data de 15 octombrie. Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii au anunţat că în…
Punându-mi hainele pe mine şi privindu-mă în oglinda limpede de cristal a băii, mi-am văzut şi studiat faţa răvăşită, care,…
Înalt Preasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, alături de un sobor de preoţi şi diaconi, va săvârşi duminică Sfânta Liturghie şi…
Absolvenţii gorjeni care au intrat în rândul şomerilor, pentru că nu şi-au găsit un loc de muncă sau au dorit…
Pentru unele programe de studii din cadrul Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu admiterea de toamnă s-a terminat. Rezultatele parţiale ale…
Un adolescent în vârstă de 17 ani, din comuna Bolboşi, care plecase la plimbare cu maşina unchiului său, a fost…
Toţi şefii USL de la nivel central, dar şi de prin judeţe, participă zilele acestea la o întâlnire în Delta…