Călinoiu promite analiză pentru rezultatele referendumului
Preşedintele Consiliului Judeţean consideră că USL şi-a atins obiectivele electorale la referendumul din 29 iulie, chiar dacă prezenţa la vot…
Preşedintele Consiliului Judeţean consideră că USL şi-a atins obiectivele electorale la referendumul din 29 iulie, chiar dacă prezenţa la vot…
Pentru anul universitar 2012-2013, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu pune la dispoziţia studenţilor săi 122 de locuri în cele trei…
Sute de autovehicule destinate transportului rutier public de persoane şi mărfuri au fost verificate săptămâna trecută de poliţiştii rutieri din…
Pe parcursul lunii iulie 2012, activitatea Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC) Gorj s-a concretizat prin efectuarea unui număr de…
Soluţionarea contestaţiilor depuse după afişarea primelor rezultate obţinute de cadrele didactice din judeţul Gorj la examenul pentru definitivare în învăţământ…
Familia unei fete în vârstă de 16 ani din cartierul târgujian Meteor este somată de membrii unei alte familii de…
Şedinţa ordinară de Consiliu Local din comuna Turcineşti a fost boicotată de consilierii PDL, la cererea lui Ion Ruşeţ, preşedintele…
Primarul comunei Câlnic, Dumitru Vulpe, ar avea ceva legături cu dosarul în care este anchetat colegul său liberal Florin Pavel,…
Prima zi a lui august este în fiecare an şi ziua în care autorităţile locale din Godineşti organizează un bâlci…
Circulaţia rutieră pe DN 66, între Târgu Jiu şi Rovinari, va rămâne închisă până pe data de 2 august, asta…