Dumitrescu Ana comisar la Garda Nationala de Mediu arestata pentru luare de mita

DNA efectuează cercetări penale faţă de inculpata DUMITRESCU ANA, comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti, în sarcina căreia s-a reţinut infracţiunea luare de mită.
Din Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale întocmită de procurori a rezultat următoarea stare de fapt:
La data de 11 august 2010, inculpata Dumitrescu Ana, în calitate de comisar în cadrul Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Municipiului Bucureşti, în urma unui control efectuat la o societate comercială din Bucureşti având ca obiect comerţul cu ridicata de piese şi accesorii pentru autovehicule, a pretins şi primit de la administratorul societăţii respective, denunţător în cauză, suma de 6.000 lei, pentru a nu aplica amenda care se impunea în cazul constatării lipsei documentelor cu privire la protecţia mediului, sancţiune prevăzută de OUG nr. 195/2005 privind protecţia mediului. Inculpata a fost prinsă în flagrant delict, în timp ce primea suma de bani sus menţionată.
Inculpatei i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală. La data de 11 august 2010, procurorii anticorupţie au dispus reţinerea acesteia pe o perioadă de 24 de ore, iar la data de 12 august 2010, Tribunalul Bucureşti a hotărât arestarea preventivă a inculpatei Dumitrescu Ana pe termen de 29 de zile.

; //–>


Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *