Purtătorul de cuvânt al Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, doamna Melania Vergu, atrage atenţia asupra faptului că proiectul noii Legi a Educaţiei Naţionale este un document de lucru şi că orice speculaţie făcută de mass-media pe această temă este mai mult decât regretabilă, întrucât dezinformează opinia publică. Precizăm, de asemenea, că în intervenţiile publice de până acum, ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, domnul Daniel Petru Funeriu, a prezentat reperele majore ale noii legi, acestea fiind în concordanţă cu propunerile din Programul de guvernare, Pactul naţional pentru Educaţie şi Strategia pentru Educaţie a Comisiei prezidenţiale.
Deşi purtătorul de cuvânt al MECTS, doamna Melania Vergu, a explicat cu diverse ocazii, în discuţiile avute cu o serie de jurnalişti, că nu există încă o formă finală a documentului, cotidianul Evenimentul zilei a decis să pună în circulaţie informaţii eronate şi riscante, fără a face un minim demers de verificare a acestora.
În afara informaţiilor prezentate pe această temă de către ministrul Educaţiei sau de purtătorul de cuvânt, orice alte variante, opinii sau păreri prezentate drept proiecte sau prevederi ale proiectului de lege nu sunt altceva decât simple speculaţii.
În deplină transparenţă şi cu scopul de a informa corect opinia publică, MECTS anunţă că atunci când proiectul va avea o formă asumată de către ministrul Daniel Petru Funeriu, aceasta va fi adusă la cunoştinţa presei.
Reiterăm faptul că, aşa cum ministrul Daniel Petru Funeriu a explicat, în toate luările de cuvânt pe această temă, în momentul în care proiectul va fi finalizat va parcurge următorul traseu:
– prezentarea în şedinţă de Guvern pentru o primă lectură
– în condiţiile în care Executivul agreează forma propusă, proiectul va fi supus dezbaterii publice timp de 30 de zile, conform legii, urmând a fi organizate consultări cu partenerii sociali, asociaţiile studenţeşti şi ale elevilor, asociaţiile de părinţi, cadre didactice, rectori etc.
– forma finală a documentului ce va rezulta în urma dezbaterii publice va reveni în Guvern pentru aprobare, ultimul pas fiind înaintarea pachetului legislativ Parlamentului.
Related Posts
Nasii CFR si-au gasit nasul
Romanul este obisnuit cu nasu’ de pe tren, este obisnuit sa calatoareasca fara bilet, fie ca vorbim despre mijloacele de transport public de la nivel local, fie ca vorbim de transportul cu trenul, intre localitati. Romanul este obisnuit sa
Maine este Ziua Nationala fara Tutun !
Maine este „Ziua Nationala fara Tutun”, zi dedicata încurajarii renuntarii la fumat. În fiecare an România celebreazaîn cea de-a 3-a zi de joi a lunii noiembrie, “Ziua Nationala fara Tutun”, conform Hotarârii de Guevrn nr. 1270/2002.
Romanii deja au comandat peste 200 de modele Dacia Lodgy
Noul model auto Dacia Lodgy se adreseaza segmentului de masini familiste, date fiind caracteristicile care il compun. Proaspat lansat in Romania, produs tocmai in Maroc, modelul Lodgy a reusit sa starneasca interesul pentru 200 de comenzi.