Zilnic, de cel puțin o lună, discutăm despre cine e de vină, zvârlim cifre și evaluări despre cine și cum a greșit. Domnul prim-ministru a dat și astăzi aceeași reprezentație. Îngăduiți-mi să nu intrăm în acest tip de discuție.
Avem si noi cifre adevărate, dure, despre care se poate discuta. Trebuie să vorbim, însă despre faptul că România este într-o criză profundă. Nu trebuie să vorbim despre cum s-a ajuns aici, ci despre ce putem face.
Domnul Boc a vorbit despre ce are și ce nu are Franța sau Germania. Ce nu are România nu a spus: România nu are conducători. Numai un dictator poate hotări și anunța o țară întreagă de unde și cât se taie din venituri, fără să se consulte cu nimeni. Numai un dictator poate face asta, și Traian Băsescu o face. Astăzi, în ziua de 15 iunie, suntem acolo unde Traian Băsescu a dictat să fim pe 6 mai.
Lipsa de democrație generează foame. Dacă va fi foame în România, va fi foame în primul rând din cauza faptului că un singur om a hotărât.
Nu avem un Președinte care să adune tot ceea ce înseamnă elită – elita morală, elita profesională. La Cotroceni este un deșert. Poporul român nu are conducători. Avem noi oare Guvern? Avem noi oare Guvern atunci când ministrul Muncii ne spune că nu are habar ce pensii, ce venituri se taie. Avem noi oare ministru de Externe? Domnul Ponta e un rafinat, eu aproape eram să uit cum îl cheamă pe ministrul de Externe. Ei bine, nu avem aceste lucruri. Iar datoria noastră este să oprim astăzi aceste lucruri.
Despre ce soluții vorbim? Noi nu am auzit decât că se taie. Se taie pensii, se taie salarii, se taie tot ce se poate tăia, mai puțin veniturile clientelei. Nu am auzit, nici în al 13-lea ceas, că se taie impozitul forfetar. Dumneavoastră nu aveți alte soluții, dar există soluții. România, ca și alte țări, trebuie să reducă din cheltuieli. Dumneavoastră ați ales să tăiați de la oameni. Nu cumva sunt prea mulți miniștri, nu cumva sunt prea mulți oamenii dumneavostră, nu cumva ați pierdut numărul agențiilor, al directorilor pe care îi plătiți pe același post? Cine sunt prea bine plătiți? Profesorii, medicii pe care nu-i mai avem? Toată lumea a ajuns să spună că sunteți un Guvern dezastruos, până și AndreeaPora. Ce vreți mai mult?
; /* 468×15, creat 03.03.2010 */ google_ad_slot = “1762032904”; google_ad_width = 468; google_ad_height = 15; //–>
România este singura țară în care Președintele afirmă că a luat decizia privind pensia minimă sub influența băuturilor alcoolice. România e singura țară în care se iau decizii in funcție de cât de supărat e domnul Băsescu, doamna Udrea. În timpul acestei crize, noi discutăm dacă e supărat domnul Blaga cu doamna Udrea. România e țara în care oamenii mor, și nu pe patul de spital, ci acasă. România e țara în care se nasc copii fără speranță. PNL va vota astăzi o moțiune de cenzură care își propune să împiedice distrugerea a 9 milioane de români. Nu vorbim aici despre dreapta și despre stanga, vorbim despre democrație.
Vă chem aici pentru ca, împreună cu partidele noastre, să apărăm libertatea și democrația. Vă chem împotriva aberației și a dictaturii. Îi chem și pe cei din UDMR, care îi reprezintă și ei pe pensionari. Îi chem și pe cei din PDL. Vă chem să vedem ce se întâmplă cu milioanele de concetățeni. Vă chem la un lucru pe care îl putem numi simplu <trezirea din coșmarul succesiunii de clientele>. Vă chem la angajamentul ca niciodată în țara asta să nu mai putem minți.
Trebuie să putem spune, cândva, că noi nu suntem o adunătură oarecare, ci suntem români”.