Ce e spaga si ce e educatie medicala în sistemul sanitar românesc

Valoarea banilor negri care se duc anual în sistemul sanitar din România este de cel putin 300 de milioane de euro, potrivit Bancii Mondiale

“Nu stim daca cifra e reala sau nu, dar e evident pentru toata lumea ca circula bani nefiscalizati. Sunt de acord ca sunt multi bani”. Declaratia apartine lui Cristian Vladescu, seful Comisiei Prezidentiale pentru Sanatate. El spune ca banii circula pe trei paliere: dinspre pacient catre medic, dinspre companiile farmaceutice catre medici si dinspre companii catre personalul administrativ, iar “ordinea de marime e de fapt inversa”.
Chiar raportul asumat de Ministerul Sanatatii constata ca platile informale limiteaza si îngreuneaza accesul la diferite servicii spitalicesti, aceasta practica actionând în multe cazuri ca o metoda de rationalizare de facto a serviciilor medicale oferite. George Haber, fostul presedinte al Societatii Nationale a Medicilor de Familie, spune ca platile pacientilor catre medici nu sunt o problema cât timp vin din semn de recunostinta: “Conditionarea actului medical de cererea unor stimulente este inacceptabila, însa exista cazuri în care se întâmpla”.

 Citeste si …
Premierul Emil Boc anunta din SUA ca impozitul minim va fi inlocuit cu cel forfetar – Ziare Bucuresti
Mii de pachete de tigari ascunse in capitonajul unei masini in Bacau – Ziare Bacau
Doi directori, condamnati la inchisoare pentru ca au vandut ilegal cel mai mare strand de fite din Banat – Ziare Timisoara

sursa: Gandul

; //–>


25.10.2010

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *