O bere e tot timpul umeda
Romanilor le place berea si o consuma fie ca sunt veseli fie ca sunt tristi, fie ca petrec fie ca plag. Consumul de bere, care anul trecut s-a situat la nivelul de 78 de litri pe cap de locuitor, se încadrează în media europeană, berea fiind una dintre puţinele băuturi cu care românii pot ţine piept europenilor.
Vremea Bucuresti

O comparaţie cu alte produse, precum apa, sucurile sau vinul, arată că berea conduce în topul preferinţelor românilor atunci când vine vorba de băuturi. Consumul de apă spre exemplu, este la mai puţin de jumătate din media europeană, fiecare român consumând în jur de 50 de litri, în timp ce restul europenilor aproape 120 de litri, potrivit unor estimări ale lui Jean Valvis, care este prezent în această piaţă cu brandul Aqua Carpatica.
; //–>