S-a selectat deja consultantul proiectului
Chinezii ne fac Magistrala 7. Reprezentanţii Guvernului s-au deplasat la începutul lunii în China pentru a negocia mai multe proiecte economice, printre care şi construcţia Magistralei 7 de metrou din Bucureşti.Metrorex a selectat marţi consorţiul PricewaterhouseCoopers Management Consultants/Pricewaterhouse Coopers Audit/Metroul/Salans Moore şi Asociaţii SCA pentru consultanţă la pregătirea şi derularea licitaţiei pentru construcţia Magistralei 7 Bragadiru-Voluntari.
“Obiectivul principal al contractului este de a furniza beneficiarului consultanţă specializată pentru stabilirea soluţiei optime atât din punct de vedere tehnico-economic, cât şi cu asigurarea încadrării în timpul şi în bugetul previzionat, în vederea realizării în regim de parteneriat public-privat, în condiţiile legislaţiei naţionale aplicabile, a proiectului noii linii de metrou Magistrala 7. Bragadiru-Voluntari”, se arată într-un comunicat al Metrorex.
Valoarea contractului încheiat cu consorţiul de consultanţi este de 36,25 milioane lei, fără TVA, finanţarea fiind asigurată din surse proprii. Contractul are o durată de trei ani.
Consorţiul va elabora studiul de prefezabilitate, fundamentarea proiectului de parteneriat public-privat, anunţul de selecţie, va realiza documentaţia de atribuire a contractului şi va acorda asistenţă şi consultanţă pe perioada derulării licitaţiei.
Linia de metrou va asigura legătura, pe direcţia sud vest-nord est a zonei centrale cu cartierele Alexandriei-Rahova şi Obor-Colentina.
Magistrala 7 va avea o lungime de aproximativ 25 de kilometri, 30 staţii, un depou şi o parcare. Durata pentru realizarea lucrărilor şi punerea în funcţiune cu călători a noii linii de metrou este estimată la 7-8 ani.
Particularitatea proiectului constă în faptul că acesta va include lucrări specifice unei linii de metrou, precum şi o serie de proiecte de urbanizare mixtă (dezvoltări rezidenţiale, comerciale, de agrement, etc.) asociate investiţiei de bază
; //–>


