Astazi. Regele Mihai I al României se va adresa astazi Parlamentului, reunit în şedinţă solemnă, cu ocazia împlinirii a 90 de ani de viaţă. Cu ocazia discursului rostit de regele Mihai în Parlament va fi dezvelit, la nivelul P1, un bust din bronz al regelui Carol I, oferit cadou de Casa Regală a României.
Secretarul Camerei Deputaţilor Niculae Mircovici a precizat, luni, că Biroul permanent a propus ca regelui Mihai să-i fie conferit Colanul Camerei Deputaţilor şi să semneze în cartea de onoare a acestui for. În plus, s-a mai propus ca fostul suveran să primească în dar un tablou.
Potrivit lui Mircovici, regele Mihai va fi primit conform protocolului unui şef de stat.

; //–>