“Băncile nu privesc clienţii cu suspiciune, din contră vor să acorde credite. Dar, ca să acorzi credite trebuie să existe cerere eligibilă. Trebuie să ţinem cont şi de faptul că atunci când economia mondială este încă în criză, riscul este evaluat altfel. În momentul de faţă, există lichiditate în sistem dar fiecare bancă are propria strategie de piaţă şi deciziile privind plasamentele trebuie riguros analizate având în vedere nivelul creditelor neperformante. Constituirea de provizioane atât pe segmentul corporate cât şi pe retail, generată de înrăutăţirea calităţii portofoliilor de credite pe fondul deteriorării condiţiilor economice, a menţinut presiunea pe rezultatele nete raportate de instituţiile de credit, astfel că la nivelul sistemului bancar anii 2010 şi 2011 au însemnat pierdere”, a spus Gheţea.
sursa: agerpres.ro


