Wendy Powell, care are 40 de ani, nu este niciodată crezută atunci când îşi dezvăluie vârsta. Aspectul femeii nu se datorează unor diete sau vreunei operaţii estetice, ci eliminării zahărului din alimentaţie. Teoria ei pare să fie susţinută şi de ştiinţă, după ce cercetătorii de la o universitate din Olanda au descoperit o legătură între cantitatea de zahăr din sânge şi felul în care arată persoanele în vârstă.
Mă simt extraordinar când mă întâlnesc cu oameni pe care nu i-am mai văzut de mult şi aceştia îmi spun că arăt mai bine decât acum 20 de ani”, a declarat Wendy Powell, potrivit Daily Mail.
Şeful Poliţiei Locale Dej a fost prins beat la volan în noaptea de miercuri spre joi şi a fost transportat la spital, unde a făcut scandal şi s-a îmbrâncit cu oamenii legii. Potrivit poliţiştilor, şeful Poliţiei Locale Dej, Mircea Marcel, a fost observat în trafic, în jurul orei 3.00 în timp ce circula în zig-zag şi se lovea de borduri.
Kim Kardashian, care se căsătoreşte cu jucătorul de baschet Kris Humphries în august, planifica sa invite “cel puţin 1.000 de” oaspeţii la nunta ei. Vedetă de 30 de ani vrea ca a ei căsătorie sa fie un eveniment impresionant, si, de precizat este ca, va fi redat in direct pe micile ecrane in propriul sau show tv.
Radioteleviziunea de stat austriacă ORF a anunţat miercuri spitalizarea cântăreţului britanic George Michael la Viena cu simptome de pneumonie, transmite Associated Press.