Specialiştii au observat de multă vreme că volumul hipocampului scade la persoanele în vârstă – ceea ce explică tulburările de memorie – şi că accelerarea acestui fenomen este unul din simptomele maladiei Alzheimer. Acum cercetătorii pot să explice mecanismul care are loc.
Mutaţii genetice asociate cu reducerea volumului hipocampului au fost descoperite datorită unei colaborări internaţionale în care au fost implicaţi şi cercetători francezi, scrie săptămânalul Le Point în ediţia de luni.
Sezonul rece vine la pachet si cu infecţii acute ale căilor respiratorii superioare, gripe şi pneumonii. Oamenii cat si medicii sunt constienti de repetabilitatea acestor procese dar si de vulnerabiitatea organismului uman, incat masurile
Stiri de ultima ora Educatie Invatamant 13 ianuarie 2011. Stirile zilei de 13.01.2011 din Educatie. Ministrul Funeriu nu acceptă politica în şcoli. Incidentul petrecut la Grupul Școlar Transporturi Ploiești. Concursul pentru copii şi tineri „Este mai mult decât un joc, este viaţa ta.”
Puterea curatarii naturii nu sta numai in mainile autoritatilor ci si in mainile tuturor noastre. Pe acest principiu se bazeaza si Asociaţia Turistică Ghizii României care vrea sa mobilizeze tineretul pentru a ecologiza o zona din frumosul Transfagarasan.