Skip to content
Cele mai noi modele

Model-de

Modele de

  • Modele
  • Stiri
  • Legislatie

Author: Modele de

EconomiceStiri

Noutati privind Legea 31/1990

Guvernul a adoptat, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea Legii 31/1990 privind societăţilor comerciale, astfel încât formularea unei opoziţii să nu mai aibă ca efect suspendarea executării fuziunii sau divizării, iar hotărârea pronunţată asupra opoziţiei să fie supusă numai recursului.

byModele de25 November 201316 July 2026
EconomiceStiri

Legea privind exercitarea unor activităţi de catre zilieri – proiect

Guvernul a adoptat astăzi proiectul de lege privind exercitarea unor activităţi cu caracter ocazional desfăşurată de zilieri, în scopul flexibilizării pieţei muncii, a anunţat ministrul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale, Ioan Nelu-Botiş.

byModele de25 November 201316 July 2026
EconomiceStiri

Noutati OUG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală

Guvernul a adoptat o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează OUG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală. Actul normativ propune reglementarea compensării de drept, adică stingerea creanţelor reciproce chiar în momentul când creanţele există deodată, indiferent dacă debitorii au sau nu cunoştinţă despre aceasta.

byModele de25 November 201316 July 2026
EconomiceStiri

Noutati privind impozitul minim. Vine impozitul forfetar

Impozitul minim va fi eliminat începând cu 1 octombrie 2010, urmând ca de la această dată să se aplice impozitul pe profit. Decizia este stipulată într-o ordonanţă de urgenţă care modifică şi completează Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.

byModele de25 November 201316 July 2026
InternaționaleStiri

30 septembrie: Semnificatia zilei de 30.09

30 septembrie: Semnificatia zilei de 30.09. Stiri si informatii despre: Flautul fermecat, Wolfgang Amadeus Mozart, Georges Bizet, George Gershwin, New York, Prea Fericitul Părinte Daniel, Biserica Ortodoxa Româna.

byModele de25 November 201316 July 2026
SocialeStiri

Bijuterii argint si aur furate dintro locuinta din Tg Jiu

Suspect de furt de bijuterii, identificat de poliţişti. Un gorjean este cercetat pentru furt calificat, fiind suspectat că a sustras bijuterii în valoare de 15.000 de lei, dintr-o locuinţă. Bijuteriile au fost recuperate de poliţişti de la o casă de amanet unde suspectul le-a amanetat.

byModele de25 November 201316 July 2026
PensiiStiri

Legea pensiilor amanata pentru deliberari de Curtea Constitutionala

Curtea Constituţionala s-a întrunit în şedinţă în ziua de 29 septembrie 2010 pentru a soluţiona, în cadrul controlului anterior promulgării, sesizările referitoare la neconstituţionalitatea Legii privind sistemul unitar de pensii publice.

byModele de25 November 201316 July 2026
EconomiceStiri

Procter-Gamble a inaugarat o noua fabrica in Romania

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat miercuri, 29 septembrie a.c., la Urlaţi, la inaugurarea noii fabrici Procter&Gamble. Este important pentru că Procter&Gamble arată încredere faţă de România. Procter&Gamble are deja o fabrică la Timişoara

byModele de25 November 201316 July 2026
InternaționaleStiri

29 septembrie: Semnificatia zilei de 29.09

29 septembrie: Semnificatia zilei de 29.09. Stiri si informatii despre: Papa Leon I, Papa Benedict III, Italia, Imperiul Otoman, Îngerul aprins de Serghei Prokofiev, Opera din Berlin, Asteroidul Toutatis.

byModele de25 November 201316 July 2026
SocialeStiri

Tepari prin SMS trimisi in judecata la Brasov

Neagu Oltea Gabriela şi Neagu Ion au indus în eroare 46 de persoane vătămate, trimiţând mesaje tip SMS în care se arăta că destinatarul a câştigat un premiu de 20.000 de euro de la serviciul de telefonie mobilă.

byModele de25 November 201316 July 2026

Posts pagination

Previous 1 … 635 636 637 … 2,182 Next

Articole recente

  • Model de opinie despre ipocrizia românului modern
  • Este adevărat că există în Biserica Sfântă din Ierusalim o piatră pe care credincioșii o ascultă cu urechea?
  • Armistițiul dintre SUA și Iran – implicații geopolitice majore
  • Modele de misoginism: exemple și explicații
  • Comparație 2025: Armata Arabiei Saudite, EAU și România

Comentarii recente

No comments to show.

Arhive

  • April 2026
  • March 2026
  • February 2026
  • January 2026
  • December 2025
  • November 2025
  • October 2025
  • September 2025
  • August 2025
  • July 2025
  • June 2025
  • February 2025
  • January 2025
  • December 2024
  • November 2024
  • October 2024
  • September 2024
  • August 2024
  • May 2024
  • April 2024
  • January 2024
  • November 2023
  • October 2023
  • September 2023
  • June 2023
  • January 2023
  • September 2022
  • July 2022
  • June 2022
  • May 2022
  • April 2022
  • January 2022
  • December 2021
  • November 2021
  • November 2020
  • October 2020
  • August 2020
  • July 2020
  • June 2020
  • March 2020
  • September 2019
  • May 2019
  • April 2019
  • October 2018
  • July 2018
  • April 2018
  • March 2018
  • October 2017
  • April 2017
  • March 2017
  • February 2017
  • January 2017
  • December 2016
  • December 2015
  • September 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013

Categorii

  • Accidente
  • Acorduri
  • Acte necesare
  • Acte necesare
  • Actualități din județul Argeș
  • Adeverințe
  • Agentii de modele
  • agentii de modeling
  • Agricultura
  • Bacalaureat
  • Bancuri
  • Calendar ortodox
  • Ce se întâmplă în Brăila
  • Cereri
  • Comert
  • Compatibilitati zodii
  • Constructii
  • Constructii si amenajari
  • Contestații și Reclamații
  • Contracte
  • Coruptie
  • Curierat – Coletarie
  • Curriculum vitae
  • Decizii
  • Declarații de dragoste
  • Declarații legale si fiscale
  • Desene de colorat la gradinița
  • Deserturi și prăjituri
  • Dictionar de vise
  • DIPLOME ELEVI
  • Economice
  • Evaluare Națională
  • Evenimente din Bistrița
  • Filme animatie model
  • Filme de actiune model
  • Filme romanesti model
  • Filme SF model
  • Filme western model
  • Fișe
  • FORMULARE CONTABILE
  • Formulare itm
  • Fotomodele
  • Fotomodele America
  • Fotomodele Europa
  • Fotomodele in devenire
  • Internaționale
  • Legislatia muncii
  • Legislatie
  • Legislatie actualizata din alte domenii
  • Legislatie comerciala
  • Legislatie educatie
  • Legislatie fiscala
  • Legislatie PSI
  • Legislatie rutiera
  • Locale
  • Mica Publicitate
  • Modele
  • Modele de Afaceri
  • Modele de distribuit
  • Modele de Formulare
  • Modele de Subiecte
  • Modele de Unghii
  • Modele gratuite diverse
  • Modele in filme noi
  • Modele noi
  • Mondene
  • Notificări gratuite
  • Noutăți din județul Bacău
  • Noutati in Monitorul Oficial gratuit
  • Other
  • Pasaport Buletin CI Electronica
  • Pensii
  • Plante medicinale – remedii
  • Politice
  • Porturi
  • Prestari servicii
  • Procese Verbale
  • Promovare prin articole
  • Publicitate online
  • Publicitate pentru modele
  • Rapoarte
  • Referate
  • Rețete & modele de mâncare
  • Rețete internaționale
  • Rețete rapide și simple
  • Rețete sănătoase și dietetice
  • Rețete tradiționale românești
  • Rezumate
  • Rugaciuni/Acatiste
  • Sanatate & Stil de viata
  • Schimbări Climatice
  • Scrisori
  • Servicii
  • Sociale
  • Sport
  • Stiri
  • Stiri Botosani
  • Știri Brașov și împrejurimi
  • Stiri Bucuresti Ilfov
  • Stiri Buzau
  • Stiri Calarasi
  • Stiri Cluj
  • Stiri Constanta
  • Stiri Covasna
  • Stiri Craiova si Dolj
  • Stiri Dambovita
  • Știri din județul Alba
  • Stiri Galati
  • Stiri Giurgiu
  • Stiri Gorj
  • Stiri Harghita
  • Stiri Hunedoara
  • Stiri Ialomita
  • Stiri Iasi
  • Stiri locale
  • Știri Locale Bihor
  • Stiri Maramures Baia Mare
  • Stiri Mehedinti
  • Stiri Mures
  • Stiri Neamt
  • Stiri Olt
  • Stiri Ploiesti Prahova
  • Știri recente din județul Arad
  • Stiri Resita
  • Stiri Salaj
  • Stiri Satu Mare
  • Stiri Sibiu
  • Stiri Suceava
  • Stiri Timisoara
  • Stiri Tulcea
  • Stiri Valcea
  • Stiri Vaslui
  • Stiri Vrancea
  • Tatuaje
  • Teste de antrenament
  • Texte invitații
  • Transport aerian
  • Transport CFR
  • Transport fluvial
  • Transport maritim
  • Transport multimodal
  • Transport persoane
  • Transport rutier
  • Transport Taxi
  • Turism si Restaurante
  • Ultimele articole – 2025
  • Unghii cu gel
  • VIP – MANAGEMENT
  • Vise – Zodii – Rugaciuni
  • Ziare reviste romanesti
  • Legislatie
  • Model-de.ro
  • Modele
  • Pagină exemplu
  • Stiri

Copyright © 2026 Model-de | News Storm by Ascendoor | Powered by WordPress.