Moisescu nu a mai participat la întâlnirea cu ministrul Sănătăţii
Preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (AMPF) Gorj urma să aibă marţi o întâlnire cu ministrul Sănătăţii. Reuniunea a avut…
Preşedintele Asociaţiei Patronatului Medicilor de Familie (AMPF) Gorj urma să aibă marţi o întâlnire cu ministrul Sănătăţii. Reuniunea a avut…
Prea obişnuit cu dictonul comunist „ce-i al nostru e al meu”, fostul primar al comunei Peştişani, Florin Pavel, avea prostul…
Un bărbat în vârstă de 33 de ani, din comuna Plopşoru, şi-a pierdut viaţa într-un accident de circulaţie produs pe…
Din ce vară, din ce an îl cunosc pe Horaţiu Mălăele? Anii trec ca clipa, vorba poetului. Şi nici nu-mi…
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA)Gorj eliberează adeverinţe pentru beneficiarii Schemei de plată unică pe suprafaţă – Campania…
Deschiderea celei de-a zecea ediţii a Simpozionului Internaţional de Sculptură „Brâncuşiana” a avut loc miercuri la Târgu-Jiu, la Atelierele UAP…
ZBORURILE FRECVENTE Cu cât eşti mai aproape de soare, cu atât razele UV care vin prin geamul micuţ…
Valentin Creţu, fundaşul buzoian al formaţiei Concordia Chiajna, rămâne în continuare prima opţiune a antrenorului Ilie Stan. Chiar dacă a…
De când performanţa şi Gloria sunt două cuvinte aflate în antiteză permanentă, conducătorii grupării din Crâng au decis să investească…
Conducătorii echipei locale de handbal feminin sunt mulţumiţi de maniera în care se pregăteşte Andreea Mărginean, jucătoare împrumutată în această…