Declaratie pensionar cumul pensie cu salariu – model casa pensii
Model de declaratie pensionar necesara aplicarii legii privind cumul pensie cu salariu privind casa de pensii de unde primeste pensie
Model de declaratie pensionar necesara aplicarii legii privind cumul pensie cu salariu privind casa de pensii de unde primeste pensie
Declaratii fiscale 2010 actualizate la zi: data de 30.11.2010. Ultima versiune de program pentru declaratii fiscale conform cu: ANAF nr.2606/…
Declaratie de interese 2010 – noul model de declaratie de interese conform Legii 176/2010 Model declaratie de interese ( pe…
Declaraţie inventar privind contribuţia pentru concedii şi indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aflată în sold la data de 31…
Începând cu 1 iulie 2012, competenţa de administrare a contribuţiilor sociale obligatorii datorate de persoanele fizice care realizează venituri din…
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală informeaza cu privire la unele adrese neautentice de înfiinţare a popririlor asupra disponibilităţilor băneşti ale…
394 Declaraţie informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional (OPANAF 702/2007) ultima versiune actualizata la august 2010 Formular…
Free download declaratia 394 – livrari, prestari si achizitii pe teritoriul national 2008 actualizata la 02.03.2009 ; //–>
Free download declaratie privind accizele Ordin 110 din 2007, Ordin 532 din 2007 si sa il adaptati nevoilor dvs. …
Ordin 938/2013 pentru aprobarea formularului 630 „Decizie de impunere anuală pentru stabilirea contribuţiei de asigurări sociale de sănătate“.