Medicii ne sfătuiesc cum să ne adaptăm schimbărilor sezoniere
Toamna începe să-şi facă simţită prezenţa şi în judeţul nostru. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din…
Toamna începe să-şi facă simţită prezenţa şi în judeţul nostru. Diferenţa dintre temperaturile înregistrate pe timpul nopţii şi cele din…
Scoli la pamant Cu mai putin de o luna inainte de inceperea noului an scolar, unitatile de invatamant din mediul…
*Cinci buzoieni făceau parte dintr-o rețea internațională de falsificatori, monitorizați de SRI și capturați de polițiștii de la Crimă Organizată…
În perioada 7 – 8 septembrie, poliţiştii au continuat acţiunile ce au avut obiectiv prevenirea faptelor antisociale comise în zona…
Pentru prima dată în judeţul nostru, se sărbătoreşte Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale. Cu această ocazie, în perioada 10-19 octombrie,…
*Un râmnicean a tras cu arma în plină stradă, deși nu avea un motiv întemeiat și nici permis Greu…
Imediat după referendumul din 29 iulie, toată floarea Procuraturii şi DNA s-a repezit să verifice, să depisteze, să ancheteze neregulile,…
Linii electrice defecte, transformatoare nealimentate, oameni lasati in bezna Furtuna anuntata de codul galben a afectat, in noaptea de luni…
Radiază, toată, numai voie bună, satisfacţie şi bucurie. Toată numai zâmbet şi neruşinare, pantaloni apetisant mulaţi, decolteu provocator, filistinism şi…
* Spectacol total în parcarea Galleria Mall Timp de trei zile, în parcarea Galleria Mall, trupa de cascadori „Alexander…