În Gorj – Cea mai mică rată a şomajului din ultimii 15 ani
Potrivit ultimilor indicatori din primele zile ale acestei luni, rata şomajului de la nivelul judeţului nostru a ajuns la valoarea…
Potrivit ultimilor indicatori din primele zile ale acestei luni, rata şomajului de la nivelul judeţului nostru a ajuns la valoarea…
Cocul simplu de BALERINĂ Spre bucuria noastră, designerii preferă şi în acest sezon simplitatea, aşa că am admirat…
Mile Carpenisan este “vanat” dincolo de moarte de recuperatorii de credite ai BRD Recuperatorii BRD au facut o gafa macabra…
În şedinţa Senatului Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) din Târgu-Jiu, desfăşurată vineri, 8 iunie, s-a stabilit distribuţia locurilor bugetate pe facultăţi.…
Nu avea permis dar s-a urcat beat la volanul unui autoturism iar când a fost tras pe dreapta de poliţişti…
Elena Udrea vrea croaziere pe Dunare si turism gastronomic la Cetate Initiativa lui Mircea Dinescu de a construi un port…
În perioada 22 – 24 iunie, la Bisoca va avea loc etapa zonală a concursului echipelor de prim ajutor din…
Conducerea Federaţiei Naţionale a Muncii (FNM) a decis ieri ca procesele acestei organizaţii cu Complexul Energetic Oltenia(CEO) să fie stopate.…
Sindicalistii din Maramures ies din nou in strada Sindicalistii Cartel ALFA Maramures reincep protestele. Astfel, ei se pregatesc de pichetarea…
Mai mulţi angajatori au fost sancţionaţi de reprezentanţii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj săptămâna trecută. Astfel, în domeniul relaţiilor…