17.404 (II)
Rar mi s-a întâmplat să vorbesc şi mai ales să scriu, chiar şi fragmentar, la persoana I. De data aceasta,…
Rar mi s-a întâmplat să vorbesc şi mai ales să scriu, chiar şi fragmentar, la persoana I. De data aceasta,…
Plafonul CEC Bank de garantare a creditelor prin programul „Prima Casă 4” a fost majorat cu 11,5 milioane de euro,…
*Buzoienii din 44 de comune vor putea aplica pentru această formă de sprijin abia după publicarea noului termen în Monitorul…
Este singurul buzoian care a reuşit să obţină 10 la toate probele de la Bacalaureat. Alexandru Orlando, absolvent al Colegiul…
*“Trebuie să analizăm dacă vom avea acest serviciu în regie proprie sau dacă vom apela la o firmă specializată”, ne-a…
*Cei doi au schimbat numerele de înmatriculare ale maşinii furate, pentru a nu fi depistaţi în trafic Un tânăr…
Primăria Buzău are de gând să schimbe mare parte din actuala înfăţişare a centrului municipiului Buzău. Dacă nu peste mult…
*Luptătorul buzoian a fost la un pas de finală Între 6 şi 8 iulie, în Sala Sporturilor din Chiajna…
După ce au făcut senzaţie în festivalul de teatru, tinerii actori din compania Comunitatea lui Noe şi TIP se întorc…
În urmă cu două luni şi jumătate, reprezentanţii Muzeului Judeţean lansau o campanie prin care încercau să reconstruiască perioada comunistă…