Bebeluş aruncat la tomberon
Trupul neînsufleţit al unui băieţel care, aparent, era născut la termen, a fost găsit în cursul serii de joi la…
Trupul neînsufleţit al unui băieţel care, aparent, era născut la termen, a fost găsit în cursul serii de joi la…
Un fotbalist de 18 ani din Rovinari a fost lovit cu o piatră în cap de către un tânăr de…
În vederea verificării modului de evidenţiere, calculare şi plată a obligaţiilor fiscale datorate de către contribuabili, precum şi în vederea…
Profitând de faptul că bătrâna era imobilizată la pat şi locuia singură, cei cinci tineri cu vârste cuprinse între 17…
Şeful Federaţiei Naţionale a Muncii(FNM), Constantin Creţan, îl contestă pe viitorul şef al Complexului Energetic Oltenia(CEO), Constantin Bălăşoiu. Creţan şi-a…
Peste 900 de liceeni participă, începând de luni, la sesiunea specială a examenului de bacalaureat organizată la Colegiul Naţional Pedagogic…
Antrenorul electoral personal al lui Gheorghe Pecingină, Ionel Manţog, nu este prea mulţumit de rezultatele elevului său, aruncat în cursa…
Piaţa Revoluţiei din centrul municipiului Târgu-Jiu a găzduit ieri manifestările prilejuite cu ocazia Zilei Eroilor. Comemorarea acestei zile s-a făcut…
Un bărbat de 40 de ani, din comuna Logreşti, şi fiul său în vârstă de numai 13 ani au fost…
Elena Vintilescu, directoarea SC Minprest Serv Rovinari, nu mai are mandat de conducere a unităţii aflate în subordinea Societăţii Naţionale…