Gorjeanul Dulcea, şef la RAAN Severin
La începutul acestei luni, director general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Severin, Constantin Bolocan, a demisionat din funcţie,…
La începutul acestei luni, director general al Regiei Autonome pentru Activităţi Nucleare (RAAN) Severin, Constantin Bolocan, a demisionat din funcţie,…
Galeriile Municipale de Artă din Târgu-Jiu au găzduit, joi, expoziţia de pictură, sculptură şi icoană pe lemn, intitulată „Absolventul” a…
Adrian Gorun, fostul rector al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu şi-a reluat funcţia publică de secretar general al Comisiei Naţionale…
Peste 200 de elevi din judeţul Gorj vor primi câte 200 de euro pentru a-şi putea achiziţiona un calculator. Este…
Deşi nemulţumit de felul în care s-au stabilit directorii în Complexul Energetic Oltenia(CEO), protejaţii săi neavând funcţiile cele mai mari…
Carte de vizită: – S-a născut la Târgu-Jiu în data de 4 februarie 1945 – Licenţiat al facultăţii de litere…
Conform Programului tematicilor de control pentru cel de-al doilea trimestru al anului 2012 al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, comisarii…
Trei conducători auto sunt cercetaţi de poliţiştii rutieri după ce au fost depistaţi în trafic conducând autoturisme neînmatriculate. Citeşte mai…
Deputatul independent, Dan Ilie Morega, a adresat deja câteva interpelări ministrului Economiei şi premierului Victor Ponta, în care atrage atenţia…
Președintele Consiliului Județean Gorj, Ion Călinoiu, a fost prezent la începutul acestei săptămâni în comuna Turcinești. Fiind o comuna învecinată…