Franta decide soarta Europei
Dar de ce? Se conturează tot mai mult imaginea potrivit căreia Europa se împarte în două blocuri economice cu destine diferite. În fond însă, o singură ţară contează acum în procent de 100%, şi anume Franţa.
Dar de ce? Se conturează tot mai mult imaginea potrivit căreia Europa se împarte în două blocuri economice cu destine diferite. În fond însă, o singură ţară contează acum în procent de 100%, şi anume Franţa.
Primul de acest fel in lume! Anna Grodzka, primul deputat transsexual polonez, a fost primită călduros, marţi, de colegii săi în cadrul primei şedinţe a Parlamentului de la Varşovia.
Zeci de mii de greci sunt asteptati sa manifesteze joi pe strazile din Atena împotriva noilor masuri de austeritate cerute de Uniunea Europeana, într-o zi test pentru noul guvern elen, dupa votul de încredere obtinut miercuri în parlament.
O maimuţă necunoscută până acum, o şopârlă care se “auto-clonează”, cinci plante carnivore şi o pitulice nemaiîntâlnită fac parte din cele 208 specii noi care au fost descoperite în valea fluviului Mekong în 2010.
China, care a anticipat mai de mult moartea lui Kim Jong-il şi perioada de tranziţie din Coreea de Nord, va face totul pentru a consolida instalarea fiului acestuia la conducerea acestei ţări aliate, imprevizibile şi care deţine arma nucleară.
Incendiile care au izbucnit în statul american Nevada au determinat evacuarea a 10.000 de persoane, în timp ce pompierii încearcă să împiedice propagarea flăcărilor către oraşul Reno.
Secretarul american al Apărării, Leon Panetta, apreciază că există o “probabilitate mare” ca Israelul să recurgă la o intervenţie militară în primăvară împotriva instalaţiilor nucleare din Iran, a afirmat joi Washington Post într-un editorial.
Mai multe baterii de rachete antiaeriene de tip S-400 Triumf vor fi instalate în regiunile de frontieră şi de litoral din Rusia, înainte de sfârşitul anului 2012, a anunţat comandantul Forţelor aeriene ruse, Aleksandr Zelin.
Bulgarii vor incepe productia de masini in cateva zile, pe 21 februarie. Capacitatea maxima a fabricii Litex Motors de la Lovaci este de 50.000 de vehicule pe an, la un numar de doua mii de angajati.
Austria va prelua controlul grupului bancar Österreichischen Volksbanken AG (OeVAG), injectând fonduri obţinute din taxa pe bănci. Planul de salvare a fost adoptat de Ministerul de Finanţe după negocieri cu proprietarii Volksbank.