Barack Obama este in Franta
Cu ocazia participarii la summitul G20 de la Cannes. Avionul Air Force One al preşedintelui american a aterizat la ora locală 07.42 pe aeroportul din Nisa, după ceva mai mult de şapte ore de zbor de la Washington.
Cu ocazia participarii la summitul G20 de la Cannes. Avionul Air Force One al preşedintelui american a aterizat la ora locală 07.42 pe aeroportul din Nisa, după ceva mai mult de şapte ore de zbor de la Washington.
Preşedintele Traian Băsescu împlineşte 60 de ani, alegând să-şi petreacă ziua de naştere printr-un “liber de la serviciu”. Şeful statului şi-a sărbătorit ziua de naştere încă de joi.
Va face economii de 100 miliarde de euro pentru eliminarea deficitului bugetar în 2016. Premierul francez François Fillon a anunţat luni că noul plan de austeritate al Franţei cuprinde majorarea cu 5 % a impozitelor pe marile societăţi.
Profitul net al Grupului Petrom s-a dublat în primele nouă luni, la 2,921 miliarde lei (694,5 milioane euro), iar vânzările au avansat cu 23%, la 16,224 miliarde lei (3,857 miliarde euro).
Fostul vicepreşedinte al Băncii Centrale Europene (BCE), Lucas Papademos, a fost numit oficial prim-ministru al Greciei, informează joi agenţiile internaţionale de presă.
Bursele europene au deschis luni în urcare, continuând creşterile din şedinţa de vineri, datorită optimismului că guvernele de tehnocraţi din Italia şi Grecia vor implementa măsurile de austeritate şi reformele necesare pentru a împiedica extinderea crizei datoriilor de stat.
Postul de televiziune France24 a difuzat marţi un reportaj despre şcolarizarea romilor realizat în satul Bărbuleşti, din sud-estul României, în cadrul unei emisiuni care promovează Obiectivele Mileniului pentru Dezvoltare, între care necesitatea educaţiei primare pentru toţi.
Două treimi dintre finlandezi cred că este mult sau destul de mult rasism în ţara lor, romii fiind populaţia faţă de care aceştia au cele puternice resentimente.
Comisarii Secţiei Ilfov a Gărzii Financiare au depistat, marţi, două tiruri încărcate încărcate cu aproximativ 40 de tone de fructe provenind din Olanda, transportate fără documente legale, marfa, în valoare de 60.000 de euro, fiind confiscată.
Circulaţia trenurilor internaţionale pe ruta Bucureşti – Sofia şi Moscova – Sofia – Bucureşti va fi modificată joi, între orele 8,00 – 16,00, din cauza grevei personalului feroviar din Bulgaria, informează CFR Călători.