SocialeStiri

Pompieri avansaţi în grad de ministrul Vasile Blaga < Model-de.ro

Ministrul Administraţiei şi Internelor, Vasile Blaga, a dispus avansarea în gradul profesional următor, înaintea îndeplinirii stagiului minim, a pompierilor din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti – Secţia Grozăveşti care au intervenit în primele momente la misiunea de stingere a incendiului izbucnit la Secţia de Neonatologie din incinta Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie „Prof.dr. Panait Sârbu” Bucureşti.

PensiiStiri

Ministerul Apararii Nationale a emis ordinul M101/2010 ptr. recalcularea pensiilor militare

Ministrul apărării naţionale, domnul Gabriel Oprea, a semnat Ordinul M101/2020 din 23 august a.c., pentru aplicarea, în Ministerul Apărării Naţionale, a Hotărârii Guvernului nr. 735/2010 pentru recalcularea pensiilor stabilite potrivit legislaţiei privind pensiile militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor, conform Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor.