Politisti de inchiriat in Grecia
Ministerul grec pentru Protecţia Cetăţeanului va închiria utilizatorilor privaţi agenţii săi de poliţie în scopul de a strânge fonduri şi a echilibra astfel cheltuielile pentru echiparea forţelor sale de securitate.
Ministerul grec pentru Protecţia Cetăţeanului va închiria utilizatorilor privaţi agenţii săi de poliţie în scopul de a strânge fonduri şi a echilibra astfel cheltuielile pentru echiparea forţelor sale de securitate.
Ministerul Economiei, Ministerul Transportului si Infrastructurii si BRD-Groupe Société Générale au încheiat in data de 9 aprilie 2009 un Memorandum
Crescătorii de ovine şi caprine pot depune, până la data de 18 mai 2012, cererile pentru obţinerea subvenţiei pe cap de animal din bugetul naţional, a anunţat marţi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).
Joi, 16 aprilie 2009, Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, domnul Ilie SÂRBU, a avut o întâlnire cu reprezentanţii băncilor comerciale implicate în efectuarea plăţilor din fondurile europene
Joia Mare În ultima săptămână a Postului Paştilor, numită Săptămâna Patimilor (Săptămâna Mare), creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului Iisus Hristos.
Cu siguranta toate femeile si-au adresat mereu o intrebare, pregatita sa absoarba toata seva dragostei: “Cum ar trebui sa ma comport cu iubitul meu ? Noi, femeile avem darul de a ne gandi la o
Populaţia activă a României era de 9,868 milioane persoane în 2011, din care 9,138 milioane persoane ocupate şi 730.000 de şomeri, arată datele publicate, marţi, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Agenţia Naţională de Integritate a dispus, la data de 13 mai 2009, sesizarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Găeşti cu privire la săvârşirea de către domnul BUTULIGĂ ION, Primar al Comunei
Solista Alexandrina Hristov, una dintre cele mai calde şi apreciate voci din România, susţine miercuri un recital special cu ocazia prezenţei României la Târgul de Carte din capitala Marii Britanii.
Ordonanta de Urgenta modifica Ordonanta de urgenta a Guvernului nr.19/2006 privind utilizarea plajei Marii Negre si controlul activitatilor desfasurate pe plaja. Ea a fost publicata in MO al României,