Sute de gorjeni, prezenţi la Sărbătoarea Narciselor
Câteva sute de persoane s-au adunat ieri la Preajba pentru a participa la tradiţionala Sărbătoare a Narciselor, organizată în fiecare…
Câteva sute de persoane s-au adunat ieri la Preajba pentru a participa la tradiţionala Sărbătoare a Narciselor, organizată în fiecare…
În paralel cu demersurile organelor abilitate, Ionel Cilică Deaconu, ziaristul care cu puţin timp în urmă a fost agresat în…
Au fost colegi de partid, chiar au avut funcţii de conducere în perioada în care PNG Gorj era pe val,…
Duminică, 20 mai, va avea loc prima ediţie a Sărbătorii Nucului. Evenimentul este organizat de Obştea Valea Susenilor şi Obştea…
După o jumătate de secol de la trecerea sa în Eternitate, viaţa şi opera lui Lucian Blaga continuă să suscite…
Doi bărbaţi din oraşul Tismana au fost reţinuţi de poliţişti după ce au fost surprinşi în timp ce furau din…
Consiliul Naţional al Elevilor(CNE) şi parlamentarul român Norica Nicolai au lansat o competiţie naţională pe echipe, dedicată elevilor de liceu,…
Oficiul Judeţean de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (OJPDRP) Gorj anunţă lansarea, în perioada 2 – 31 mai 2012,…
Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Gorj, Ion Călinoiu, a fost prezent vineri la Bucureşti pentru a participa la decernarea premiilor Revistei…
Directorii pedelişti puşi pe funcţii de conducere sau susţinuţi de PDL la cârma unităţilor energetice de la Turceni, Rovinari, Craiova…