Datornicii gorjeni din Sănătate, preluaţi de Finanţe
Potrivit unui protocol încheiat recent între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul de Finanţe, începând cu data de…
Potrivit unui protocol încheiat recent între Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Ministerul de Finanţe, începând cu data de…
Mai multe sute de pensionari de la Cluburile vârstei a III-a din municipiul Târgu-Jiu au fost sărbătoriţi ieri de către…
Curtea de Apel Bucureşti nu a luat nicio decizie în privinţa solicitărilor formulate de procurorii Parchetului General de arestare preventivă…
Reprezentanţi ai organizaţiei municipale a PSD Targu-Jiu şi a PNL Târgu-Jiu au oferit joi la 38 de familii nevoiaşe din…
Pentru persoanele care au probleme de sănătate, suferind de boli gastrice, primăvara nu este tocmai un sezon plăcut. Ulcerele şi…
Inspiraţie după expoziţia SACRU ŞI PROFAN, deschisă ieri la Galeriile Municipale de Artă Târgu Jiu. Lucrările repruduse aparţin pictorului Petru…
Peste 20 de umorişti din toate judeţele Olteniei sunt aşteptaţi luna aceasta la Turceni pentru a participa la cea de-a…
Din această săptămână, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Gorj se primesc cererile pentru acordarea sprijinului financiar…
Pentru ca sărbătoarea Paştelui să nu fie umbrită de tragedii, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Lt. Col. Dumitru Petrescu” recomandă…
Partidul Poporului Dan Diaconescu(PPDD) Gorj nu este singurul care, în aceste zile, îşi pregăteşte de zor campania electorală şi candidaţii…