Suprafetele sunt necesare pentru construirea Centrului de Vizitare de la Reci. Consiliul Judetean Covasna (CJ) cumpara trei terenuri cu o suprafata totala de 2,23 de hectare, necesare pentru realizarea proiectului privind înfiintarea unui centru de vizitare în rezervatia naturala Mestecanisul de la Reci si Baltile de la Ozun – Sântionlunca. Achizitionarea se va face la pretul de 2 euro pe mp, astfel încât CJ va plati în lei echivalentul a 44.600 de euro pentru terenuri, în doua rate egale. Pentru ca banii europeni sa poata fi atrasi în acest sens, s-a impus realizarea unui studiu de fezabilitate, care arata ca valoarea unui prim astfel de centru, dorit de autoritatile covasnene, este de 3,11 milioane de euro, cu TVA, calculat la cursul de schimb valutar al BNR din data de 1 ianuarie 2010 (1 euro = 4,2282 lei).
Related Posts
Accident de circulaţie la Cărbuneşti
O femeie de 31 de ani, din Vâlcea, a avut nevoie ieri de ajutorul pompierilor pentru a ieşi dintre fiarele…
Bărbat înjunghiat într-un bar din Negomir
De la bar la spital. Este cazul unui bărbat de 34 de ani, din Negomir, care a ajuns la Spitalul…
Noaptea cea mai sangeroasa a litoralului: patru morti, doi criminali in libertate – Ziare Constanta
Noaptea cea mai sangeroasa a litoralului: patru morti, doi criminali in libertate Data de 12 august 2002 a insemnat moartea…