Cercetările efectuate au stabilit că ţigaretele au fost introduse în ţară prin tranzit vamal, din portul Constanţa Sud-Agigea spre vama Piteşti, folosindu-se metoda „capac”, respectiv colete cu detergenţi.
Este vorba despre 144.000 de pachete de ţigarete mărcile Chesterfield şi LM, cu o valoare estimată la 288.000 Euro, reprezentând cca. 1.238.400 lei.
În cauză sunt cercetaţi 8 învinuiţi, cetăţeni români şi iordanieni, faţă de o parte dintre aceştia fiind luate măsuri preventive.
Investigaţiile sunt efectuate împreună cu ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul I.G.P.R.-D.C.C.O şi Brigada C.C.O. Piteşti, cu sprijinul A.N.V.-D.R.A.O.V. Bucureşti, Serviciul Coordonare Echipe Mobile şi B.V. Constanţa Sud-Agigea.