Euro s-a impus în ultimii zece ani în portofelele a milioane de europeni fără să reuşească însă să cucerească simpatia acestora şi nici a pieţelor financiare, care îi pun în prezent existenţa sub semnul întrebării.
Utilizată din 1999 pe pieţele financiare, moneda unică a fost lansată în 12 state europene la 1 ianuarie 2002, dată la care francii, mărcile germane şi alte monede şi-au încetat existenţa.
Rigiditatea băncilor este legată de faptul că în teritoriu, dacă le iei şi le zgâlţâi bine nu ştiu câţi dintr-o sucursală ştiu să citească un bilanţ contabil, asta e problema, a transmis guvernatorul BNR. Iar la Institutul Bancar Român nu vin să pună mâna pe carte, pentru că e greu, sau pentru că nu au dat bine cu capul de pământ
Pretul petrolului a crescut cu mai mult de 2 dolari pe baril, luni, ca urmare a acţiunii militare occidentale în Libia şi neliniştii continue dintr-o serie de alte ţări bogate in petrol din regiunea Orientului Mijlociu provocata de teama unor posibile întreruperi a aprovizionării cu petrol brut.