“Turiştii, mai ales cei străini, preferă de obicei cazarea în iglu, pentru că este mai intimă decât cea în camerele Hotelului de Gheaţă. Dacă într-o cameră de tip iglu cazarea pe noapte costă 400 de lei, o cameră din Hotelul de Gheaţă costă pe noapte, 300 de lei. Temperatura de obicei într-un iglu sau într-o cameră în Hotelul de Gheaţă este de minus două grade Celsius”, a precizat reprezentanta Hotelului de Gheaţă.
Pentru a trăi o experienţă unică, turiştii vor trebui să vină pregătiţi cu haine groase, căciuli, bocanci, şosete de lână, saci de dormit şi mai ales cu multă dorinţă de aventură.
Acest iglu, asemenea Hotelului de Gheaţă nu va fi prevăzut cu toaletă, motiv pentru care, cine se cazează asemenea eschimoşilor, va fi nevoit să străbată prin zăpadă, câţiva zeci de metri, până la Cabana Bâlea Lac, pentru a folosi toaleta sau duşul.
Un alt dezavantaj faţă de turiştii cazaţi tot la “rece”, dar în Hotelul de Gheaţă, va fi faptul că, cei din iglu nu vor avea restaurant.