Vestea este dedusă de analiştii de la societatea de administrare a investiţiilor BT Asset Management (BTAM) din ritmul creşterii construcţiilor nerezidenţiale, adică nu de locuinţe. Faţă de august 2010, acest subsector a crescut cel mai mult, cu 28,1%, urmat tot de cel al reparaţiilor (+14,1%).
„Ipoteza este confirmată de datele trimestriale, unde se observă o creştere de 12.3% în T2 faţă de primul trimestru şi de 11,9% faţă de T2 2010 pe sectorul nerezidenţial“, remarcă analiza BTAM Cluj Napoca.
Stiri de ultima ora economice din 18 ianuarie 2011 despre: Asociaţia Română a Băncilor, mediatori bancari, paradis fiscal, Gheorghe Ialomiţianu, Uniunea Europeană, Fondul Proprietatea.
Preţurile caselor şi vilelor au continuat să scadă în primul trimestru atât în Bucureşti, cât şi în alte oraşe din ţară, incluse într-o analiză, cea mai mare reducere, de 7,2%, fiind în Constanţa, iar Braşovul a fost singurul care a înregistrat creştere.
In cadrul unei conferinte pe tema pietei de capital directorul general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), Valentin Ionescu a declarat ca statul a uitat de listarea la bursă a Băncii Comerciale Române (BCR), iar grupul Erste (acţionarul majoritar al băncii) nu doreşte această listare pentru că, la acest moment, evaluarea pieţei de capital ar duce BCR la o valoare mult sub cea plătită în 2006, la momentul privatizării.