Stiri Gorj 11 mai 2011

Înmormântare cu scandal la Rovinari

Numai de linişte nu a avut parte ieri militarul gorjean mort în Afganistan joia trecută. La ceremoniile de înhumare mama sa a protestat faţă de un anunţ al Armatei conform căruia soţia militarului va fi angajată în structurile Ministerului Apărării Naţionale. Ulterior, rude şi prietene ale mamei îndoliate s-au împărţit în două tabere şi de la vociferări până la înjurături şi scuipături nu a fost decât un pas, doar venirea preoţilor potolindu-le pe femeile care se luaseră la harţă la doi paşi de trupul neînsufleţit al lui Constantin Laurenţiu Lixandru.

Sindicaliştii, mai speriaţi decât directorii de managementul privat

Vestea că Guvernul va apela la firme internaţionale pentru a recruta manageri pentru companiile de stat ce înregistrează pierderi a atras reacţii dure în rândul sindicaliştilor din judeţul Gorj. Fie că vorbim de sindicalişti din cadrul SNLO, fie din rândul complexurilor, toţi cred că un nou management ar amplifica blocajul financiar. Mai mult, sindicaliştii spun că s-ar opune total unei astfel de măsuri dacă s-ar ajunge la implementare. Cert este că acest lucru va figura în scrisoarea de intenţie pe care Guvernul o va semna cu Fondul Monetar Internaţional.

Puşcărie pentru muncă la negru pentru un afacerist din Motru

Inspectorii ITM  au depistat in Gorj primul angajator care risca puscaria pentru munca la negru.! Este vorba de patronul unei firme din Dolj  care presteaza activitate la Motru, iar in urma unor controale organele abilitate au depistat ca 15 persoane lucrau la negru.

Amendat pentru ca s-a dus la scoala

Luni, 9 mai, în timp ce desfăşurau activităţi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în zona unităţilor de învăţământ, poliţiştii Biroului Ordine Publică din cadrul Poliţiei Municipiului Tg. Jiu, au constatat că în incinta unui colegiu, a pătruns un tânăr.

Seful Statului Major General, la inmormantarea militarului gorjean

Ştefan Dănilă, şeful Statului Major General (SMG), participa la inmormantarea militarului gorjean mort in Afganistan. Constantin Lixandru este inmormantat astazi la Rovinari. 

Minor ranit in accident

Luni, 09.05.2011, orele 15:18, în comuna Jupîneşti s-a produs un accident de circulaţie soldat cu vătămarea corporală a unui minor de 17 ani.

A intrat cu masina intr-un cap de pod

În data de 10.05.2011, orele 02:10, poliţiştii Postului de Poliţie Ţînţăreni au fost sesizaţi prin apelul de urgenţă 112, despre faptul că pe DC 51 Floreşti, s-a produs o tamponare.

Vremea Gorj                   
vremea, vremea inmh, vremea romania          anunturi gratuite, anunturi imobiliare gratuite, anunturi auto gratuite, anunturi online gratuite, anunturi gratuite bucuresti, postari anunturi gratuite      horoscop, horoscopul zilei, horoscoul zilei de azi,

Discuţii MEC – FMI despre fuziunea exploatărilor miniere cu termocentralele

In cadrul discutiilor cu FMI, Ministerul Economiei a prezentat o noua forma de reorganizare a sectorului energetic. Astfel, in locul gigantilor energetici, Electra si Hidroenergetica, vor fi create doua companii mai mici care vor grupa unitatile viabile din sectorul termo si miner. Prima companie va grupa partea viabila din Societatea Nationala a Lignitului Oltenia (SNLO) si actualele complexe Craiova, Turceni si Rovinari.

Vezi aici ce primari şi câţi bani au primit pentru drumuri de la ministerul lui Udrea

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului condus de Elena Udrea asfaltează peste 250 de kilometri din judeţul Gorj, conform unei liste publicate recent. De lucrări de modernizare prin Programul Naţional de Dezvoltare vor beneficia aproape 40 de localităţi gorjene, în acest sens fiind alocaţi peste 300.000 mii lei. Potrivit lui Radu Angheloiu, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Gorj, primăriile PSD au primit mai mulţi bani.

Sindicaliştii, mai speriaţi decât directorii de managementul privat

Vestea că Guvernul va apela la firme internaţionale pentru a recruta manageri pentru companiile de stat ce înregistrează pierderi a atras reacţii dure în rândul sindicaliştilor din judeţul Gorj. Fie că vorbim de sindicalişti din cadrul SNLO, fie din rândul complexurilor, toţi cred că un nou management ar amplifica blocajul financiar. Mai mult, sindicaliştii spun că s-ar opune total unei astfel de măsuri dacă s-ar ajunge la implementare. Cert este că acest lucru va figura în scrisoarea de intenţie pe care Guvernul o va semna cu Fondul Monetar Internaţional.

Spania caută ingineri pe salarii de mii de euro

Angajatorii spanioli caută prin serviciul de ocupare Eures din cadrul Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AJOM) Gorj,  nu mai puţin de 20 de ingineri în domeniul electronicii. Spaniolii nu numai că oferă contracte de muncă permanente, dar şi salariile sunt pe măsură, între 24.000 şi 30.000 de euro brut pe an. Candidaţii trebuie să fi absolvit studii superioare în inginerie electronică şi să aibă între doi şi şapte ani de experienţă în proiectarea de piese auto.

Ciurel, supărat pe salariul lui Trotea şi Graure

Fostul director de la CE Rovinari, Laurenţiu Ciurel, face pe lupul moralist şi critică directorii de la complexurile energetice că au salarii mari, pe care nu le merită. Ciurel uită însă că în perioada în care era director la Rovinari, câştiga de patru ori mai mult decât aceştia. Un director de complex câştigă maxim 5.000 de lei, iar Ciurel lua 20.000 de lei.

Serviciul de Investigare a Fraudelor cercetează un furt la CE Turceni

Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie anchetează  furtul a 15 tone de fier vechi de la Complexul Energetic Turceni. Conform directorului general al unităţii, Octavian Graure, cercetările s-ar efectua în mai multe comune din judeţ.

Ponta şi Dian Popescu nu se decid cine plânge la alegerile din 2012

Scandalul din USL Gorj nu se mai termină, ba chiar mai mult, se intensifică. Dian Popescu, şeful PNL Gorj, a declarat ieri la Radio Infinit că preşedintele pesediştilor Victor Ponta ar putea plânge la alegerile din toamnă. Declaraţia a fost făcută după ce Ponta ar fi adus în discuţie acest lucru. Astăzi liderii din USL se întâlnesc pentru a tranşa problema.

sursa: pandurul.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *