Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale, Ilie Sârbu, a asistat marţi, 26 mai 2009, la implementarea de emiţătoare satelitare unor moruni proveniţi din lotul de reproducători sălbatici, care au fost eliberaţi ulterior în Dunăre. Primul dintre cei patru sturioni care s-a întors în apele Dunării a primit chiar numele ministrului agriculturii.
Acţiunea a avut loc la staţia de reproducere a sturionilor Tămădău, judeţul Călăraşi, şi face parte dintr-un proiect finanţat de Guvernul Regatului Norvegiei, în proporţie de 85%, în cofinanţare cu Guvernul României. Valoare totală a proiectului se ridică la peste 1,4 milioane de euro.
Morunii marcaţi cântăresc între 70 şi 100 kg şi provin din lotul de reproducători sălbatici folosiţi în acest an pentru producerea puietului necesar pentru programul naţional de populare a Dunării, finanţat de MAPDR.
Cu ajutorul emiţătoarele satelitare se va stabili în premieră itinerarul deplasărilor şi răspândirea morunilor în Marea Neagră, informaţiile fiind vitale pentru programul regional de conservare şi redresare a speciei. Dunărea inferioară este singurul fluviu din Uniunea Europeană în care mai trăiesc moruni.
Pe durata cercetărilor, pasionaţii vor putea vedea cu ajutorul unor camere speciale cum trăiesc morunii la adâncimi de 35 de metri, cum se hrănesc, cum se reproduc sau cum iernează în gropile adânci din albia Dunării.
Morunul migrează din Marea Neagră în Dunăre şi înapoi, în funcţie de hrană şi ciclul de reproducere. MAPDR a întreprins numeroase acţiuni de protejare a acestei specii şi a alocat resurse financiare semnificative. În 2009 a fost alocat un milion euro pentru popularea Dunării cu sturioni.
În cadrul Programului Operaţional pentru Pescuit al României, perioada 2007-2013, sunt alocate fonduri importante proiectelor de acvacultura sturionilor. Se estimează că pot fi atrase aproximativ 50 de milioane de euro.
Biroul de presă al Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării RuraleData publicarii: 26-05-2009